Vlad Plahotniuc a avut o întrevedere cu ambasadorul SUA în Moldova, James Pettit: „Scopul comun este îmbunătățirea vieții cetățenilor moldoveni”

Viziunea pro-Moldova a Partidului Democrat din Moldova (PDM) reprezintă o abordare corectă. Declarația a fost făcută de către ambasadorul SUA în Moldova, James Pettit, la întrevederea cu președintele PDM, Vlad Plahotniuc. Întâlnirea a avut loc înainte de încheierea misiunii sale diplomatice în Republica Moldova.

„Scopul comun este îmbunătățirea vieții cetățenilor moldoveni”,
a spus apoi ambasadorul american, vorbind despre colaborarea dintre SUA și Republica Moldova, apreciind în acest context și performanțele economice ale guvernării, recent confirmate de datele statistice.

„Felicitări pentru creșterea economică – e o creștere semnificativă. Multe probleme se vor rezolva în Moldova dacă economia va crește în continuare”, a spus diplomatul american. El a accentuat de asemenea faptul că SUA vor susține și pe viitor Republica Moldova.

Referindu-se la activitatea partidului, președintele PDM a accentuat în fața ambasadorului american orientarea pro-Moldova a PDM, dezvoltarea țării după modelul occidental, în beneficiul moldovenilor, adăugând că dorința PDM este aceea ca cetățenii să evalueze activitatea partidului după reformele și rezultatele concrete obținute. În finalul discuției, președintele PDM i-a urat succes lui James Pettit în activitatea viitoare.

De asemenea, liderul democrat i-a mulțumit ambasadorului american pentru colaborarea bună avută în perioada celor trei ani de mandat ai domniei sale. „Statele Unite sunt un bun partener al Republicii Moldova, iar buna relație dintre Moldova și SUA se datorează inclusiv dumneavoastră”, a afirmat Vlad Plahotniuc.

Mandatul ambasadorului James Pettit la Chișinău se va încheia în următoarele săptămâni, iar succesorul său, Derek J. Hogan, va sosi în Republica Moldova în cursul lunii octombrie.

sursa: hotnews.md

About Author

admin