Alexandru Tănase: CC a creat un precedent periculos când i-a permis președintelui republicii să dizolve parlamentul într-un stat parlamentar

Curtea Constituțională (CC) a creat un precedent periculos atunci când i-a permis președintelui să dizolve Parlamentul. Despre aceasta constituționalistul Alexandru Tănase a declarat la Europa Liberă.

„Hotărârile CC produc efecte din momentul adoptării și nu contează dacă le recunoști sau nu. Partea tristă care este în toată această poveste e că am creat un precedent foarte periculos, când președintele republicii a reușit să dizolve parlamentul trăind într-o republică parlamentară. Astăzi este o decizie foarte simpatică și foarte aplaudată de fanii președintelui pe Facebook, dar trebuie să ținem cont de faptul că CC produce precedente. Peste câțiva ani de zile, când va fi alt președinte, el va încerca să facă același lucru, ca să-și obțină o poziție mai favorabilă și acest precedent va fi folosit. Asta este partea tristă. Cât ține de dimensiunea pur politică a problemei, după cum spuneam, în ceea ce se întâmplă, toate urmează logica unui stat bananier, unde nu există niciun fel de principiu”, explică Alexandru Tănase.

About Author

admin