Autoritățile vor semna un acord de creditare cu BDCE, pentru a obține 70 mln euro pentru lupta cu COVID-19

Republica Moldova va contracta un împrumut de 70 milioane de euro pentru a asigura un răspuns eficient în lupta cu pandemia COVID-19. Comisia economie, buget și finanțe a decis, astăzi, să propună plenului Parlamentului ratificarea Acordul-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) pentru realizarea Proiectului ”Răspuns de urgență la COVID-19 și suport pentru întreprinderile micro, mici și mijlocii”.

Din cele 70 de milioane de euro, 40 de milioane vor fi alocate pentru sistemul de sănătate. Sursele financiare vor fi utilizate pentru achiziția echipamentelor medicale și a materialelor consumabile, reabilitarea unităților medicale, precum și mobilizarea de expertiză suplimentară pentru a asigura un răspuns de urgență la COVID-19.

Pentru întreprinderile micro, mici și mijlocii vor fi destinate 30 milioane de euro. Finanțarea va fi alocată pentru capitalul circulant și nevoile de investiții ale întreprinderilor afectate de criză, ajutându-le să păstreze locurile de muncă.

About Author

admin