Cine beneficiază de suportul unic de 600 lei de Paște. CNAS face precizări

Casa Naţională de Asigurări Sociale vine cu precizări referitor la categoriile de beneficiari care pot ridica suportul unic de 600 lei înainte de sărbătorile de Paşti.

Astfel, suportul unic de 600 lei îl pot ridica cei care primesc alocaţii sociale de stat: persoanele cu dizabilităţi, inclusiv persoanele cu dizabilităţi din copilărie; persoanele cu vârstă de pensionare fără stagiu de muncă; familiile care şi-au pierdut întreţinătorul. Excepţie constituie alocaţiile pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere, stabilite până la intrarea în vigoare a Legii nr. 20 din 11.03.2019 cu privire la acordarea suportului unic beneficiarilor de pensii şi alocaţii sociale de stat.

Totodată, de aceeaşi sumă de 600 lei au parte beneficiarii de toate tipurile de pensii, stabilite până la 1 aprilie 2019, al căror cuantum lunar nu depăşeşte 2000 lei.

La moment mai mult de jumătate din cei 612,8 mii de persoane, care au dreptul să beneficieze de suportul unic în valoare de 600 lei, au ridicat deja banii: 174 mii – prin oficiile “Poşta Moldovei”, iar 148 mii – prin carduri bancare.

Totodată, sumele suportului unic nesolicitate de către beneficiari sunt restituite de către prestatorii de servicii de plată pe contul corespunzător al Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi incluse în plată în luna imediat următoare lunii de gestiune.

About Author

admin