Circa 3800 de persoane și familii social-defavorizate din municipiul Chişinău vor beneficia de ajutoare financiare

Circa 3800 de persoane și familii social-defavorizate din municipiul Chişinău, vor beneficia de ajutoare financiare din partea autorităților publice locale. O decizie în acest sens a fost aprobată săptămâna trecută de Comisia pentru stabilirea și acordarea ajutorului material persoanelor defavorizate din capitală.

Potrivit primarului general Ion Ceban, 915 persoane cu deficiente auditive vor primi ajutoare financiare către Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități de auz, marcată în acest an pe 27 septembrie.

„Totodată, către data de 1 octombrie, de Ziua internațională a persoanelor în etate, 2000 de oameni în vârstă vor beneficia de ajutor din partea autorităților locale. De asemenea, către data de 13 noiembrie, când este marcată Ziua internațională a nevăzătorilor și a persoanelor cu deficiențe de vedere, 840 de membri ai Asociației nevăzătorilor, inclusiv, 37 de părinți care educă copii cu probleme de vedere, vor beneficia de ajutor material”, a punctat Ceban.

Edilul afirmă că tot pe parcursul săptămânii trecute au fost repartizate beneficiarilor 200 de pachete cu produse alimentare.

Direcția generală asistență socială și sănătate a Consiliului municipal Chișinău examinează în continuare posibilitatea acordării ajutorului social persoanelor dezavantajate, iar în acest sens, cetățenii care fac parte din aceste categorii, pot să se adreseze direcțiilor teritoriale asistență socială, cu o cerere și cu un minim pachet de documente.

About Author

admin