Curtea Constituțională a publicat opinia separată a judecătorului Vladimir ȚURCAN, privind dizolvarea Parlamentului

După adoptarea avizului pentru dizolvarea Parlamentului, Curtea Constituțională a publicat și opinia separată a judecătorului Vladimir ȚURCAN:

OPINIE SEPARATĂ
expusă în temeiul art. 27 alin. (5) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și a art. 67 din Codul jurisdicției constituționale

Prin Avizul nr. 1 din 15 aprilie 2021 Curtea Constituțională a constatat drept circumstanțe care justifică dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a imposibilitatea formării Guvernului în conformitate cu prevederile art. 85 alin. (1) și (2) din Constituție.

Fiind în dezacord cu această soluție a colegilor judecători constituționali am formulat prezenta opinie separată, pentru motivele indicate mai jos.

Principiile generale

În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională interpretând articolele 98 și 85 din Constituție a reținut în repetate rânduri valoarea constituțională a respectivelor articole din Legea supremă.

Curtea a statuat în prim plan valoarea mecanismului de constituire a puterii executive în calitatea sa de putere de stat (art. 98), iar în paralel prin prisma art.85 a conturat mecanismul de echilibrare (frâne și contrabalanțe) dintre Președintele Republicii Moldova și Parlament, care au rolul co-decizional și nemijlocit în cadrul procedurii de învestire a Executivului.

Curtea Constituțională a menționat că rolul și atribuțiile acestor autorități publice în derularea procedurilor de numire a Guvernului sunt diferite prin esența lor constituțională:

1. În ceea ce privește desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru, aceasta fiind atribuția exclusivă a Președintelui Republicii, atribuție pe care Curtea a calificat-o totodată ca fiind nediscreționară, menționând că Președintele va desemna candidatul la funcția de Prim-ministru doar după consultarea fracțiunilor parlamentare cu scopul identificării existenței sprijinului politic a deputaților pentru o anumită persoană, capabilă să formeze un Guvern care să se bucure de încrederea Parlamentului. Prin urmare, Curtea Constituțională a constatat că marja discreționară a Președintelui în procedura desemnării este una limitată. În cazul în care este constituită o majoritate parlamentară absolută formalizată, Președintele Republicii este obligat să desemneze prin emiterea Decretului candidatura pentru funcția de Prim-ministru înaintată de respectiva majoritate.

Doar dacă nu există o astfel de majoritate, Șeful statului poate desemna o candidatură după propria discreție (a se vedea Hotărârea Curții Constituționale nr. 32 din 23 februarie 2021, Hotărârea nr. 10 din 22 martie 2021).

2. Cu titlu de importanță, referindu-se la mecanismul dizolvării Parlamentului, inclusiv în cazul imposibilității formării Guvernului timp de trei luni stabilit în art. 85 alin. (1) și (2) din Constituție, menționez că Curtea a statuat că acest mecanism de echilibru între Președinte și Parlament se aplică în scopul evitării sau depășirii crizelor instituționale sau a conflictelor politice, dar nu în scopul generării sau perpetuării crizelor instituționale, precum și a conflictelor între puteri. Doar un asemenea mecanism permite evitarea obstrucționării activității și funcționalității mandatului unei dintre puterile statului (cea a Legislativului) (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârile Curții Constituționale nr. 7 din 18 mai 2013, nr. 30 din 1 octombrie 2013, nr. 29 din 24 noiembrie 2015).

3. În acest context, este imperios de important ca atât consultările fracțiunilor parlamentare, care sunt obligatorii constituțional pentru ambele mecanisme (învestirea Guvernului și dizolvarea Parlamentului), cât și acțiunile și deciziile respective să fie adoptate în baza unui dialog autentic asumat de părți, dialog care trebuie realizat cu bună-credință, în mod sincer și responsabil, astfel încât să fie atins scopul menționat mai sus. Pe un astfel de dialog trebuie să se fundamenteze în mod obiectiv decizia Președintelui Republicii de desemnare a candidatului la funcția de Prim-ministru, precum și cea de dizolvare a Parlamentului. În acest caz, consultarea reprezintă un instrument juridic prevăzut de Constituție, care nu poate fi lipsit de eficiență (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea Curții Constituționale nr.7 din 18 mai 2013, § 50).

Respectivele principii și valori de rang constituțional sunt în corespundere cu unele concluzii ale Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (de la Veneția) potrivit căror „[…] culturile politice și constituționale trebuie dezvoltate. Demnitarii nu urmăresc întotdeauna interesele statului ca un întreg…Instituțiile nu pot fi privite separat de persoanele care le conduc … Lipsa de respect față de instituții este strâns legată de problema culturii politice a cooperării și loialității constituționale” (a se vedea Avizul nr. 685 din 17 decembrie 2012.).

4. În jurisprudența sa Curtea Constituțională a reținut că Parlamentul poate fi dizolvat de către Președintele Republicii după consultarea fracțiunilor parlamentare în condițiile art. 85 din Constituție în cazul imposibilității formării Guvernului timp de trei luni.

Această sancțiune constituțională – dizolvarea Legislativului – este aplicabilă Parlamentului din cauza imposibilității formării Executivului, după respingerea a cel puțin două solicitări de investire (nu acordă sau nu poate acorda votul de încredere) (a se vedea Hotărârea Curții Constituționale nr. 30 din 1 octombrie 2013).

Analizând sesizarea în cauză a Președintelui Republicii Moldova prin prisma principiilor generale expuse supra, am ajuns la concluzia inadmisibilității acesteia, astfel fiind în dezacord cu decizia adoptată de colegii mei, și menționez:

1. A priori, autorul sesizării, Președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu nu a prezentat argumentele suficiente și concludente în susținerea existenței circumstanțelor care ar justifica dizolvarea Parlamentului, or, în speță imposibilitatea formării Guvernului sau acțiuni/inacțiuni cu caracter obstrucționar care ar putea fi imputate Parlamentului nu au fost identificate.

2. În același timp, nu poate fi ignorată circumstanța potrivit căreia începând cu data de 11 februarie 2021 în Parlamentul Republicii Moldova a fost constituită majoritatea absolută formalizată, care ulterior a fost reconfirmată pe 18 martie 2021, dar care a fost ignorată de către Președintele Republicii. Pentru aprecierea acestei circumstanțe este relevantă Hotărârea Curții Constituționale nr. 32/2015, în care Înalta Curte a statuat că principiul și rolul constituțional al majorității parlamentare este confirmat și prin faptul că toate circumstanțele ce antrenează dizolvarea Parlamentului sunt legate de nefuncționarea majorității(eșecul formării Executivului, imposibilitatea adoptării legilor). Totodată, Curtea a observat că în Uniunea Europeană nu vom regăsi nici un exemplu în care imposibilitatea învestirii Guvernului este cauzată de un blocaj cauzat de ignorarea majorității (voinței majorității) de către Șeful statului (a se vedea Hotărârea Curții Constituționale nr. 32/2015, § 71, § 127).

3. Mai mult ca atât este necesar de luat în calcul că după exercițiul acordării votului de încredere din 25 martie curent, în care examinarea candidaturii dlui Igor Grosu, desemnat unilateral de către Șeful statului, a eșuat din lipsa cvorumului, Parlamentul a adoptat Hotărârea nr.46 din 26 martie 2021 cu privire la dezacordul dizolvării Legislativului. Or, de altfel majoritatea fracțiunile și grupurile parlamentare au reconfirmat respectiva poziție în cadrul consultărilor ulterioare cu Președintele Republicii Moldova.

Totuși, la 29 martie 2021, Șeful statului a sesizat Curtea Constituțională prin care a solicitat constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului.

Și la acest capăt de argumentare a Opiniei separate este relevantă jurisprudența anterioară a Curții Constituționale. Astfel în Hotărârea nr.24 din 27 iulie 2017 Înalta Curte a reținut că dreptul Președintelui de a dizolva Parlamentul trebuie înțeles ca un mecanism de contrabalanță și nu unul care ar dezechilibra puterile în stat și ar genera crize politice (a se vedea § 110). Această concluzie este împărtășită și de către Comisia de la Veneția, care în Avizul nr. 954/2019 cu privire la situația constituțională din Republica Moldova s-a expus foarte explicit că:

„41 […] În ceea ce privește textul articolului 85 potrivit căruia Președintele „poate” și nu „trebuie” să dizolve Parlamentul, Comisia accentuează că distincția dintre „poate” și „trebuie” este bine stabilită în lege și are, fără îndoială, intenția să îi asigure Președintelui marja de manevră în exercitarea propriei hotărâri și discreții, luând în considerare circumstanțele unei situații deosebite, în interesul tării în general. Cu siguranță dizolvarea Parlamentului, ales în cadrul unor alegeri corecte și libere, fiind expresia voinței poporului, nu este ceva ce ar trebui să fie abordat într-o manieră aritmetică, dar în corespundere cu spiritul și textul Constituției, care îi asigură Șefului statului discreția necesară de a lua o hotărâre bună și înțeleaptă. Așadar, în contextul scopului art.85 din Constituție, datoria Președintelui de a avea consultări cu fracțiunile parlamentare trebuie să fie privită ca o modalitate de a epuiza toate posibilitățile de formare a Guvernului sau de deblocare a procedurii de adoptare a legilor după expirarea termenului de trei luni, înainte de a decide asupra dizolvării Parlamentului.

42. Dreptul de a dizolva Legislativul este o modalitate ultima ratio (ultimul argument) de dizolvare a crizei constituționale, cauzate de imposibilitatea de formare a unui Guvernsau de blocajul adoptării legilor. Pe de altă parte, dacă există alte modalități, sau dacă, de exemplu, părțile care reprezintă o majoritate parlamentară au ajuns la un acord de formare a guvernuluinu mai există o astfel de obligație.

43. Dizolvarea Parlamentului într-o asemenea situație și acutizarea crizei constituționale sau chiar crearea unei noi crize ar putea fi considerată o încălcare a obligațiilor constituționale ale Președintelui în calitate de pouvoir neutre (putere neutră). După cum au arătat evenimentele ulterioare, în cazul de față, dizolvarea Parlamentului de către Șeful statului ar fi contrazis argumentul articolului 85 alin.(1), astfel cum a fost prezentat pe scurt în Hotărârea Curții Constituționale din 2013.

În lumina acestor argumente, Comisia de la Veneția este de părerea că o hotărâre care prescrie dizolvarea automată a Parlamentului după trei luni, fără a ține cont dacă s-a desfășurat formal de mai multe ori votul în vederea oferirii încrederii sau nu, nu este în corespundere nici cu prevederile articolului 85, nici cu scopul său, după cum a fost stabilit de Curtea Constituțională în Hotărârea din 2013″ (citat încheiat).

4. Un argument subsidiar al dezacordului meu cu decizia adoptată de Curte se referă și la prima din cele pretinse „două” solicitări de investitură a Guvernului și anume cea care s-a realizat la 11 februarie 2021 în baza Decretului nr. 25-IX din 27 ianuarie 2021 privind desemnarea doamnei Natalia Gavriliță la funcția de Prim-ministru.

Este incontestabil faptul că imediat după emiterea Decretului menționat supra, atât Președintele Republicii, cât și candidatul desemnat au făcut de mai multe ori declarații publice prin care au afirmat că scopul acestui exercițiu rezidă în dizolvarea Parlamentului și nu formarea Guvernului, calificând că aceasta este acțiunea formală, dar necesară pe calea cea mai scurtă spre alegeri anticipate. Totodată, s-au adresat Parlamentului ca să respingă de două ori candidatura propusă (să nu acorde vot de încredere).

Un caz similar, a avut loc recent în România. Prin Decizia nr. 85 din 24 februarie 2020 Curtea Constituțională a României a concluzionat că, caracteristica instituțiilor politice, a autorităților publice de rang constituțional rezidă în stabilitate, iar încetarea mandatelor înainte de termen poate interveni în cazuri excepționale. Pentru aceste situații de criză legiuitorul constituant a dat preeminența rolului Președintelui de mediator, pentru identificarea soluțiilor pentru numirea Guvernului, dizolvarea Parlamentului fiind configurată ca o măsură ultima ratio, atunci când orice încercare de rezolvare a blocajului instituțional a eșuat. În vederea asigurării instituționale, legiuitorul constituant a exclus, practic, posibilitatea „provocării” unei dizolvări a Parlamentului de către Președinte.

Dimpotrivă, aceasta a consacrat o obligație de diligență pentru Președintele României, în sensul de a depune toate eforturile pentru păstrarea stabilității parlamentare, a ducerii până la termen a mandatului obținut prin alegeri, iar nu a scutirii lui, prin forțarea de alegeri anticipate.

De aceea, art. 89 din Constituția României nu exclude posibilitatea ca Președintele să formuleze mai multe solicitări de învestitură (textul constituțional referindu-se la „cel puțin două”), dacă apreciază că în acest mod se va rezolva blocajul instituțional. (a se vedea § 119 din Decizia citată supra).

Curtea Constituțională a României a mai reținut că scopul comun al autorităților publice implicate în procedura învestirii/numirii Guvernului este, în mod logic, numirea unui nou Guvernceea ce presupune desemnarea unui candidat la funcția de Prim-ministru care să intre în această logică a normelor constituționale. Or, aceasta este rațiunea consultărilor care preced desemnarea candidatului la funcția de Prim-ministru și numai în realizarea acestui deziderat, adică al numirii Guvernului, iar nu al blocării numirii acestuia.

Acceptarea unei interpretări strict literale și fragmentate a Constituției ar putea conduce la concluzia că orice nu este interzis expres de textul constituțional este permis de acesta, chiar dacă ar contraveni în mod evident logicii și spiritului Constituției, iar o asemenea concluzie este inacceptabilă, întrucât este incompatibilă cu principiile statului de drept (a se vedea § 121 din Decizia citată supra).

Prin urmare, apreciez că cel puțin prima încercare de învestire a Guvernului din 11 februarie 2021 a fost mimată, fapt care contravine evident logicii și spiritului Constituției, și nu în ultimul rând principiilor statului de drept, care pe cale de consecință atrage nulitatea juridică a exercițiului constituțional respectiv.

Rezumând cele expuse, exprim dezacordul meu în raport cu Avizul nr. din 15 aprilie 2021 și consider că la etapa actuală nu există circumstanțe care pot fi imputate Parlamentului de legislatura a X-a în vederea imposibilității formării Guvernului timp de trei luni, care ar justifica dizolvarea lui.

Vladimir Țurcan

Judecător al Curții Constituționale

15 aprilie 2021

Sursa: constcourt.md

About Author

admin