Eliminarea tarifelor la roaming între Moldova – România, discutată de premierul Filip și ministrul Economiei de peste Prut


Evoluțiile în implementarea proiectelor de interconectare energetică Republica Moldova-România au fost examinate astăzi de prim-ministrul Pavel Filip și ministrul Economiei al României, Dănuț Andrușca, aflat în vizită în țara noastră. De asemenea, oficialii au discutat și despre posibilitatea eliminării tarifelor la roaming între cele două țări, similar cu practica din cadrul UE.

Premierul Pavel Filip a remarcat importanța deosebită a acestor proiecte pentru asigurarea securității energetice a Republicii Moldova. Accentul principal în acest sens este pus pe realizarea în termene cât mai restrânse a proiectului de prelungire a gazoductului Iași-Ungheni până la Chișinău. În această ordine de idei, Pavel Filip a salutat, încă o dată, decizia de privatizare de către „Eurotransgaz” SRL (cu fondator unic SNTGN „Transgaz” SA) a ÎS „Vestmoldtransgaz”.

Oficialii s-au referit la cele patru etape de implementare a proiectului: îndeplinirea condițiilor suspensive, reorganizarea „Transgaz”, efectuarea procedurilor de achiziții și demararea lucrărilor de construcție, cel târziu în septembrie 2018. În prezent, autoritățile sunt pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte realizarea condițiilor suspensive din contractul de privatizare. „Este esențială respectarea termenelor stabilite. Acesta este un proiect de suflet pentru mine”, a menționat, în context, ministrul Economiei al României.

Părțile au vorbit și despre interconexiunea sistemelor electroenergetice ale celor două state. În acest sens, a fost relevată importanța dinamizării colaborării cu întreprinderea românească Transelectrica.

Alte proiecte prioritare vizează eliminarea tarifelor de roaming, construcția unei autostrăzi, precum și a infrastructurii feroviare care să facă legătura între Republica Moldova și România. Inițiativa de eliminare a tarifelor la roaming urmează să fie discutată în cadrul următoarei ședințe comune a Executivelor de la Chișinău și București. „Astfel oamenii ar simți mesaje clare de apropiere”, a spus Pavel Filip.

Prim-ministrul a reiterat recunoștința pentru asistența oferită de România, menționând că țara noastră a preluat experiența reușită a statului vecin în realizarea programului „Prima Casă” și în introducerea tichetelor de masă, iar ministrul Dănuț Andrușca a asigurat de tot sprijinul și pe viitor.

sursa: gov.md

About Author

admin