Grupare specializată în contrabandă și spălare de bani, deconspirată de polițiști

Un grup infracțional organizat, este suspectat de poliție că ar fi desfășurat activități frauduloase de trecere peste frontieră a produselor din tutun, se spune într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul General de Poliție.

În urma investigațiilor efectuate de angajații Direcției Investigare Fraude Economice a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu Procuratura sectorului Botanica, au fost identificați membrii unui nucleu criminal ce fac parte din cadrul grupului.

Aceștia, timp de circa 2 ani, organizează și desfășoară o activitate infracțională în scopul obținerii ilicite de beneficii ilicite, care acționează în sfera infracționalității de criminalitate transfrontalieră, constând în efectuarea de operațiuni frauduloase de trecere peste frontieră, a unor cantități mari de țigări, materiale tipografice, utilaje pentru confecționarea și ambalarea țigărilor și timbre de acciz, cu valorificarea ulterioară a acestora pe teritoriului Moldovei, României, Statelor UE, cauzând bugetului de stat al R. Moldovei, prejudiciu material în proporții deosebit de mari.

Astfel, la 6 ianuarie, curent, au fost organizate 9 percheziții la domiciliile suspecților și unităților de transport, de unde au fost ridicate circa 1 000 000 de țigări, în lipsa timbrelor de acciz, în valoare de circa 550.000 de lei, introduse pe teritoriul R. Moldova pe cale de contrabandă.

La fel, au fost ridicate și contracte documente, ștampile, înscrisuri, computere, telefoane mobile, cartele telefonice a campaniilor mobile din Rep. Moldova, Ucraina, România Letonia, Estonia și regiunea transnistreană.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 243 al.3 și 248 al. 5 cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de „Spălarea banilor” și „Contrabanda” se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.

La moment, poliția efectuează acțiuni de urmărire penală, în scopul identificării tuturor participanților la săvârșirea infracțiunii.

About Author

Reporter