Guvernul dă de înțeles cetățenilor că din noiembrie ar putea să rămână fără gaze naturale

Guvernul nu poate da asigurări că cetățenii Republicii Moldova vor avea gaze naturale din 01 noiembrie. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spânu, a dat de înțeles, în această seară după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, că admite că, peste câteva săptămâni, Moldova nu va mai primi gaz natural de la Gazprom.

Ministrul a mai spus că autoritățile au început să negocieze posibilitatea procurării gazului din alte surse la preț de piață, care depășește 1000 de dolari pentru mia de metri cubi.

„La moment nu avem un răspuns de la 1 noiembrie. Suntem în discuție cu Gazprom. În același timp, Energocom va căuta soluții în perioada aceasta de cumpărare de gaze de la alți furnizori”, a spus Spânu.

Comisia pentru Situații Excepțională a decis stabilirea stării de alertă în ceea ce privește aprovizionarea țării cu gaze naturale. Comisia a mai decis eliberarea păcurii din rezerva de stat astfel ca să fie redus consumul de gaz la Termoelectrica. Totodată, s-a impus obligația către Energocom în vederea achiziționării de gaze din Ucraina și România pentru viitoarele luni.

Amintim, Guvernul nu a reușit să semneze sau să prelungească contractul cu Gazprom, care a expirat la 1 octombrie. Din această cauză, în octombrie țara plătește aproape 800 de dolari pentru mia de metri cubi.

About Author

admin