Igor Dodon spune că în campania electorală nu va folosi mașina de serviciu sau alte resurse administrative

Igor Dodon a declarat că în campania electorală pentru prezidențialele din noiembrie nu va folosi mașina de serviciu sau alte resurse administrative. Șeful statului a declarat, în cadrul unei ediții speciale la un post privat de televiziune, că în calitate de candidat va merge în toate raioanele din țară și va discuta cu oamenii.

În calitate de candidat nu ai dreptul să folosești resursele administrative. Aceasta înseamnă că automobilul de serviciu nu poate și nu va fi utilizat”, a spus președintele.

Dodon a amintit că legislația electorală nu prevede ca președintele țării, președintele Parlamentului și premierul să-și suspende activitatea în perioada electorală, dacă sunt înregistrați în calitate de concurenți electorali. În 29 de ani de independență a Republicii Moldova niciun oficial de acest rang nu și-a suspendat.

„Atribuțiile președintelui presupun nu doar drepturi dar și responsabilități. Președintele trebuie să-și îndeplinească atribuțiile funcționale față de cetățeni”, a declarat Dodon.

Igor Dodon a vizitat peste 600 de localități din țară. În biroul președintelui țării se află o hartă unde sunt marcate toate localitățile în care a mers Igor Dodon în trei ani și jumătate de mandat.

About Author

admin