Întrebări pentru Maia Sandu despre posibilul beneficiu pe care l-ar fi avut din banii plătiți de Shor

Declarațiile liderei „PAS”, Maia Sandu, în privința publicării sintezei celui de-al doilea raport Kroll, stârnesc mai multe semne de întrebare. Chiar dacă, fiind ministră a votat pentru garanțiile de stat și nu a avut nimic de ripostat în acest sens, acum Maia Sandu lansează critici în toate părțile, în primul rând în Ilan Shor. Asta deși primarul de Orhei a finanțat cândva partidul care a înaintat-o pe Sandu la funcția de ministru și pe ale cărui liste a ajuns deputat – PLDM. Toate aceste lucruri, în opinia jurnalistului român, Victor Nichituș, stârnesc o bănuială rezonabilă privind implicarea liderei PAS în furtul miliardului sau, cel puțin, arată că aceasta știa ce se întâmplă și tăcea.

„Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate uită că și ea a votat în ședința de guvern pentru garanția bancară. Dacă este o întrupare a inocenței și singura luptătoare pentru adevăr, mă întreb care să fie motivul pentru care a votat? Dacă era conștientă că ceva este în neregula de ce, totuși, a votat? Atunci când era în membră a guvernului Leancă, Maia Sandu ne asigura că garanția aprobată de guvern era pentru siguranța deponenților, în prezent, liderul PAS susține că acordarea acestei garanții nu a fost legală. Când spunea adevărul?”, scrie Nichituș pe blogul său.

Chiar dacă acum îl critică aprig pe primarul orașului Orhei, Ilan Shor, lidera PAS nu făcea acest lucru pe când acesta finanța PLDM, partid din a cărui Guvern a făcut parte Maia Sandu. Nichituș intuiește că la mijloc ar putea fi ordinul direct al lui Filat de a tăcea sau, mai degrabă, faptul că Maiei Sandu îi plăcea să facă parte dintr-un partid bogat.

„De ce a nu îl acuza pe Shor când încă era în PLDM, deși era foarte clară legătură lui cu Vlad Filat și că, de fapt, el finanța acest partid. Atunci Shor era de partea bună a baricadei? Ori poate, Vlad Filat i-a spus sa tacă? Ori poate, Maiei Sandu i-a plăcut să facă parte dintr-un partid bogat?”, mai scrie jurnalistul român.

sursa: today.md

About Author

admin