Ion Ceban, despre lucrările de pe Sarmizegetusa: Se lucrează la decaparea asfaltului uzat de pe trotuar

În perimetrul parcului din strada Sarmizegetusa din sectorul Botanica se lucrează la decaparea asfaltului uzat de pe trotuar. Potrivit primarului general Ion Ceban, acest lucru se întâmplă după ce săptămâna trecută a fost scos stratul degradat de asfalt de pe trotuarele din zona verde şi s a demontat mobilierul vechi.

„În paralel muncitorii salubrizează scuarul şi efectuează lucrări de terasament, pregătind astfel aleile pietonale pentru aplicarea pavajului. În perioada următoare în scuar vor fi instalate sistemele de irigare şi iluminat”, a punctat acesta.

De precizat că lucrările de amenajare a scuarului din str. Sarmizegetusa mai includ: reparaţia capitală a reţelelor inginereşti, amenajarea trotuarelor, instalarea mobilierului urban nou, montarea camerelor de supraveghere video, amenajarea terenului de joacă pentru copii, amenajarea unui teren de fitness, un teren pentru plimbarea câinilor, amenajarea locurilor de parcare pentru automobile și montarea unui grup sanitar (veceu public).

Lucrările sunt executate de un agent economic care și-a asumat public angajamentele.

About Author

admin