Iurie Leancă: „Constituția a stabilit visul nostru comun despre o țară în care am dori să trăim”

Prim-ministrul Iurie Leancă a participat astăzi la conferinţa internaţională dedicată celei de-a 20-a aniversări a Constituţiei Republicii Moldova, cu genericul „Rolul justiţiei constituţionale în protecţia valorilor statului de drept”.

Şeful Cabinetului de miniştri a menţionat importanţa Legii Supreme în istoria edificării statului, dar şi pentru viitorul ţării noastre. „În ultimul timp se fac auzite tot mai multe opinii privind necesitatea de a schimba Legea Supremă a ţării – fapt care, la rândul său, provoacă alte întrebări. Și anume, dacă prevederile actualei Constituții sunt în concordanță cu realitățile, problemele şi obiectivele zilei. Sunt dezbateri pe care, cu doar câteva decenii în urmă, le-au avut şi democrațiile occidentale, cele care astăzi constituie un model pentru Republica Moldova”, a subliniat Prim-ministrul.

În acest context, Premierul i-a îndemnat pe participanţi la un schimb de opinii şi argumente, menţionând că în toate dezbaterile – şi mai ales în cele privind modificarea Constituției Republicii Moldova – trebuie să se acţioneze foarte responsabil, ţinându-se cont de toate posibilele consecinţe pentru cetăţeni şi pentru stat.

Iurie Leancă a subliniat că puterea Constituției stă nu doar în text, menţionând că vitalitatea Legii Supreme se alimentează din valorile pe care e clădită o societate: ideile, obiceiurile, dialogul public și politic dintre instituții. Şeful Guvernului de la Chişinău şi-a exprimat convingerea că respectul pentru principiile și valorile stipulate în Constituție poate fi consolidat doar prin fapte.

„Constituția a stabilit visul nostru comun despre o țară în care am dori să trăim. Azi, de fiecare dintre noi și de noi toți împreună depinde când și cum acest vis va deveni realitate. Fiecare an aduce noi experiențe, noi hotărâri ale Curții Constituționale, noi tendințe în doctrina constituțională. Toate acestea pun într-o nouă lumină nu doar conținutul și spiritul Constituției, ci scot în evidență profunzimea respectului și seriozitatea angajamentului nostru față de Constituție”, a declarat Prim-ministrul.

Premierul a vorbit şi despre provocările, pe parcursul anilor, în ceea ce privește Legea Supremă. „Constituția este cea mai înaltă lege a țării, care stabilește limitele pentru autoritățile statului, rolul exact al Curții Constituționale, și care asigură protecția drepturilor omului. Constituția trebuie să fie respectată întotdeauna. Acesta este scopul nostru – de a stabili puterile Guvernului, de a delimita responsabilitățile puterilor în stat și de a garanta faptul că toate autoritățile publice acționează în strictă conformitate cu Legea Supremă. Doar atunci vom fi un stat cu adevărat democratic și numai atunci drepturile și libertățile cetățenilor vor fi realizate în mod eficient”, a conchis Prim-ministrul.

Conferinţa dedicată celei de-a 20-a aniversări a Constituţiei este organizată de Curtea Constituţională în cooperare cu Parlamentul. La inaugurare au participat şi Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, Președintele Parlamentului, Igor Corman, Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, Președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, dar şi delegaţii din 30 de ţări.

About Author

admin