Mai mult de 30 de percheziții în toată țara

Peste 30 de percheziţii au loc la mai multe domicilii, depozite, puncte comerciale, oficii şi automobile, care aparţin membrilor unei grupări criminale, acuzaţi de evaziune fiscală şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari.

“La acest moment Poliţia împreună cu Procuratura Generală au descins în peste 30 de locaţii din întreaga țară. Gruparea este specializată în contrabandă cu mărfuri de peste hotare, care erau comercializate în diferite centre comerciale din ţară şi pieţe. Din această grupare criminală fac parte nouă persoane. Este vorba de contrabandă în proporţii deosebit de mari. Prejudiciul cauzat statului va fi stabilit mai târziu. Această grupare criminală activează de peste un an şi ceva. Toate persoanele sunt cetăţeni ai Republicii Moldova”, a declarat şeful interimar al Inspectoratului General de Poliţie, Gheorghe Cavcaliuc.

Potrivit informaţiilor, activitatea membrilor grupului criminal era îndreptată la comercializarea mărfurilor obținute prin contrabandă prin intermediul a şapte centre comerciale bine cunoscute și cinci gherete din piața „Calea Basarabiei” din Capitală.

Deși marca comercială este una, subdiviziunile comerciale sunt înregistrate după diferiți agenți economici cu o evidență contabilă unică.

Din gruparea criminală, din care au fost identificaţi nouă membri, fac parte patru femei şi cinci bărbaţi cu vârstele cuprinse între 32 şi 67 de ani.

Sursa: publica.md

About Author

admin