Mesajul lui Ion Ceban cu ocazia Zilei Internaționale a Solidarității Oamenilor Muncii: Orice muncă este importantă atunci când faci totul cu dăruire și implicare

Primarul general, Ion Ceban, a venit cu o felicitare către locuitorii capitalei cu ocazia Zilei Internaționale a Solidarității Oamenilor Muncii.

Potrivit acestuia, orice muncă este importantă atunci când faci totul cu dăruire și implicare. 

“Mulțumesc celor care lucrează în serviciul public întru binele și dezvoltarea Chișinăului.

Tot respectul pentru munca și efortul medicilor și profesorilor, care în ultima perioadă s-au dedicat serviciului, fiind eroii zilelor noastre. 

Mulțumesc celor care au stat în prima linie pentru a fi în slujba cetățenilor: polițiștilor, asistenților sociali, șoferilor, taxatorilor și tuturor celor care au contribuit la salubrizarea orașului în perioada pandemică. Felicitări tuturor celor care muncesc oriunde s-ar afla”, a conchis acesta.

About Author

admin