Migranți | Ungaria vrea anularea planului european de repartizare

În câteva săptămâni, Parlamentul de la Budapesta va decide dacă va angaja o acțiune în justiție contra cotelor decise de Uniunea Europeană pentru repartizarea refugiaților între statele membre. Acțiunea respectivă este cerută de majoritatea guvernamentală maghiară.

Proiectul de recurs legal în fața justiției europene contra repartizării refugiaților a fost depus vineri de partidul prim-ministrului, adept al unei linii dure asupra crizei migrației. Textul ar trebui votat la începutul lunii decembrie.

Distribuția a 160.000 de refugiați între țările membre ale UE, decisă de un summit european, a fost respinsă de mai multe state din Europa de est, dintre care Ungaria. România, Slovacia și Republica Cehă de asemenea s-au opus, amintește France Presse, citat de Agerpres.

Ungaria a fost criticată de partenerii ei europeni pentru închiderea a două dintre frontierele sale în fața migranților, cea cu Croația și cea cu Serbia, instalând mai ales un gard de sârmă ghimpată pe zeci de kilometri. Budapesta se declară gata să facă același lucru la frontiera cu România.

De la închiderea frontierei sale la mijlocul lunii octombrie, țara a tăiat drumul migranților și refugiaților care au fost 400.000 de la începutul anului, pentru a nu mai tranzita pe teritoriul ei spre Europa de vest și de nord. Aceștia trec acum prin Slovenia, notează sursa citată.

About Author

admin