PD atenționează: ESTE INTERZISĂ FOTOGRAFIEREA buletinelor de vot

Partidul Democrat a emis un aviz prin care îndeamnă cetățenii care merg, astăzi, la vot să respecte cu strictețe legislația electorală.

”Îi îndemnăm pe toți cei care au votat, votează și intenționează să meargă astăzi la vot – să respecte cu strictețe legislația electorală.

Secretul votului este prevăzut prin lege și el trebuie obligatoriu respectat. ESTE INTERZISĂ FOTOGRAFIEREA buletinelor de vot, cu atât mai mult, publicarea, inclusiv pe Internet, a fotografiilor cu buletinele de vot SAU a fotografiilor cu ștampila “votat” aplicată pe buletinul de vot.

Noi îi îndemnăm pe toți să vină la vot și să aleagă viitorul pe care și-l doresc pentru țară. Le mulțumim tuturor susținătorilor noștri pentru entuziasm și încredere.

Totodată, îi îndemnăm pe toți concurenții electorali să respecte legislația electorală, pentru că cetățenii merită să aibă parte de alegeri corecte și democratice”.

About Author

admin