Pinocchia o comite din nou. Sandu continuă minciunile

Maia Sandu întră în polemică cu Fondul Monetar Internațional, care a dezmințit afirmațiile sale, precum că la întrevederea de la Washington, reprezentanții fondului ar fi declarat că guvernarea din Moldova nu vrea să introducă prevederi ale luptei contra corupției în programul de cooperare cu Fondul. Într-un comunicat emis de Partidul Acțiune și Solidaritate se arată că „Maia Sandu a vorbit despre corupția și ipocrizia guvernării în cadrul tuturor întrevederilor de la Washington. Maia Sandu a întrebat de ce programul cu FMI nu conține măsuri de luptă împotriva corupției după modelul programului FMI cu Ucraina. Răspunsul a fost că autoritățile trebuie să-și dorească acest lucru”.
Amintim că Directorul Executiv al FMI în Republica Moldova, Anthony De Lannoy, a dezmințit declarațiile făcute de Maia Sandu, spunând că aceasta a denaturat mesajul.
De Lannoy a precizat într-o scrisoare pentru Ministerul Finanțelor că Maia Sandu s-a văzut cu un reprezentant de al său, iar dialogul a avut un caracter general. ”Declarațiile atribuite reprezentatului meu sunt denaturate. Mai cu seamă, nu a avut loc nicio discuție despre pretinsul refuz al autorităților Republicii Moldova de a accepta condiționalitatea de anticorupție în cadrul programului de susținere al FMI. Condiționalitate de anticorupție nu a făcut niciodată parte din negocierile între FMI și autoritățile Republicii Moldova”, se menționează în răspunsul Directorul Executiv al FMI în Republica Moldova.
Declarațiile liderei PAS au stârnit indignări și la Chișinău. Speakerul Parlamentului, Andrian Candu, a criticat-o pe Maia Sandu pentru faptul că nu încetează să-și denigreze țara.
„Acest om nu se poate opri din a minți, din a-și denigra țara și din a folosi instituții internaționale în campanii de dezinformare a cetățenilor. Este vorba despre Maia Sandu, lider al PAS. Iar postarea mea nu e despre politică, nu este o critică politică la adresa dumneaei, ci este o postare despre dezamăgire, despre lipsa de responsabilitate și seriozitate a unui om care se pretinde a fi „altfel”, a scris Candu pe pagina sa de facebook.

About Author

admin