Premierul Filip cere îmbunătățiri ale legislației electorale, urmare a deciziei de invalidare a alegerilor din Chișinău

Invalidarea alegerilor pentru Primăria Chișinău creează premise pentru perfecționarea legislației electorale. Faptul a fost remarcat de premierul Pavel Filip, în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului, care a remarcat că a urmărit cu atenție ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile.

”Am urmărit cu toţii ultima săptămână a acestei evoluţii şi decizii ale instanţei de judecată, care au provocat multe tensiuni şi semne de întrebare. Am văzut de asemenea şi declaraţiile partenerilor noştri externi, dar şi reacţiile care au urmat”, a spus Pavel Filip.

Șeful Executivului a cerut Ministerului Justiției să vină cu o expertiză temeinică pe marginea acestui caz, pentru a evita multiplele speculații, care pun guvernarea într-o lumină proastă.

”Vreau să solicit Ministerului Justiţiei, doamna ministru, să faceţi o analiză a cadrului legislativ şi prevederilor în baza cărora au fost luate aceste decizii de invalidare a alegerilor. Este important să faceţi o analiză a deciziilor care au fost luate înainte la solicitarea PSRM-ului pentru că din câte am văzut la baza deciziei instanţei au stat aceste elemente care au fost mai înainte judecăţii”, a mai declarat Pavel Filip.

Premierul a adăugat că a discutat cu speakerul Andrian Candu crearea unui grup de lucru, care va examina îmbunătățirea legislației electorale.

”Am avut o discuție cu președintele Parlamentului, Andrian Candu, care a promis că va fi creat un grup de lucru, care va cuprinde persoane care vor propune soluii pentru îmbunătățirea legislației electorale”, a mai spus premierul.

sursa: timpul.md

About Author

admin