Presa internațională și OMS anunță începerea celui de-al doilea val de COVID-19

Presa internațională scrie despre începerea celui de-al doilea val de COVID-19. Informațiile sunt confirmate și de către reprezentații Organizației Mondiale a Sănătății, care spun că există mai multe indicii în acest sens.

Astfel, în data de 27 iunie, în SUA a fost înregistrat un număr record de cazuri noi de coronavirus – peste 45 de mii de persoane testate pozitiv în doar 24 de ore.

În Israel, cetățenii au fost obligați să poarte măști, asta chiar dacă la început de iunie situația era ținută sub control.

În Germania, după ce a fost detectat un focar de infectări într-un abator și peste 1500 de persoane au ieșit pozitiv la testul coronavirus, autoritățile au decis să carantineze 600 de mii de persoane.

Veste proastă și pentru peninsula Iberică, care până acum fusese apreciată pentru felul în care a gestionat pandemia. În timp ce Portugalia se pregătește să redeschidă frontierele pentru turiștii din Uniunea Europeană începând cu 1 iulie, numărul de infectări cu noul coronavirus a crescut semnificativ în ultima perioadă, în special în regiunea capitalei Lisabona. Conform informațiilor oficiale, între 21 mai și 21 iunie, au fost înregistrate 9 221 cazuri noi în țară, dintre care 85% numai în regiunea Lisabona și pe valea fluviului Tajo. Guvernul portughez a decis ca întâlnirile cu peste 10 persoane să nu fie permise în această zonă, iar cafenelele și magazinele să se închidă începând cu orele 20.

Autoritățile sanitare italiene sunt rugate să acționeze cu „prudență” după ce s-a constatat, că virusul continuă să se răspândească. La un depozit din centrul orașului Bologna, utilizat de o companie de transporturi și livrări, au fost identificate 46 cazuri în rândul personalului, dintre care 44 persoane erau asimptomatice. Depozitul a fost închis. Acum două săptămâni, alte două focare de contaminare au apărut la Roma.

Totodată, în ultimele zile, țările din Balcani au înregistrat o rată de contaminare foarte ridicată, cu aproape 200 cazuri noi apărute în fiecare zi în Macedonia de Nord. Croația, care s-a confruntat săptămâna trecută cu o creștere de până la 30 cazuri pe zi, a reintrodus carantina de 14 zile – ce fusese ridicată la finalul lunii mai pentru călătorii care provin din Balcani. În Slovenia, purtatul măștii a devenit obligatoriu în locurile și transporturile publice.

Zilele trecute, directorul departamentului european din cadrul OMS, Hans Kluge a declarat că țările de pe continentul european trebuie să facă față unei creșteri semnificative a numărului de cazuri „pentru prima dată în câteva luni”. În fiecare zi, apar aproape 20 000 cazuri noi și sunt înregistrate mai mult de 700 de decese.

About Author

admin