Rezoluția votată de către protestatari: Eliminarea controlului politic asupra justiției și revenirea lui Alexandr Stoianoglo în funcția de Procuror General

Încetarea derapajelor anticonstituționale și de degradare a statului de drept, eliminarea controlului politic asupra justiției și sistemului Procuraturii și reîntoarcerea la conducerea Procuraturii Generale a lui Alexandr Stoianoglo. Cu aceste solicitări au venit mii de protestatari din centrul Capitalei, care au manifestat, astăzi, 10 octombrie, în fața Președinției. Cerințele au fost incluse într-o rezoluție, prin care cetățenii s-au adresat către Secretarul General al Consiliului Europei, Președintele Comisiei de la Veneția, către Adunarea Parlamentară a CoE și întregii comunități internaționale.

În rezoluție se spune că în prezent asistăm la un exercițiu agresiv de diversiune juridică și demolare a pilonilor democrației și statului de drept.

“Constatăm subminarea absolută a principiilor universale ale statului de drept și ale normelor constituționale și legale. Efectuarea unui atac de tip rider asupra sistemului procuraturii, cu utilizarea și implicarea Serviciului de Informații și Securitate, având la bază o dorință perversă de insuflare a fricii în societate și capturarea acestei instituții. La fel, constatăm faptul că societatea Republicii Moldova, incluzând mediul non-guvernamental, dar și forțele politice își exprimă îngrijorarea în ceea ce privește corespunderea acestor decizii politice, adoptate de noua guvernare, cu principiile generale enunțate în Constituție“, se mai arată în rezoluție.

Totodată, protestatarii au condamnat procedura de suspendare și reținere a Procurorului General Alexandr Stoianoglo.

“Subliniem că modul în care au acționat organele pretinse „de drept”, precum ar fi CSP, procurorul desemnat pe caz și SIS, denotă fentarea Legii Supreme și a procedurii penale, în special în raport cu subiecții de drept de nivel constituțional, așa cum este Procurorul General. În felul acesta devine clar că Alexandr Stoianoglo este victima unei represiuni politice și a dorinței dictatoriale de a instaura un acuzator de stat ostil societății”, se precizează în textul rezoluției.

About Author

admin