Țîrdea: Venirea Maiei Sandu și PAS la putere s-a soldat cu majorarea prețurilor, cedarea obiectelor strategice ale țării străinilor, reanimarea regimului mafiot creat de Plahotniuc

Venirea Maiei Sandu și PAS la putere s-a soldat cu majorarea prețurilor și tarifelor, cedarea obiectelor strategice ale țării străinilor, reanimarea regimului mafiot creat de regimul lui Vladimir Plahotniuc. Declarația a fost făcută de deputatul PSRM, Bogdan Țîrdea, la protestul civic cu genericul ”Spunem NU dictaturii”, organizat, duminică, la Chișinău.

„Astăzi cu toții vedem ce sunt vremuri bune. Au dat Portul Giurgiulești unei bănci europene, au dat Stadionul Republican americanilor, au cedat tot ce se poate ceda, prețul la pâine a crescut cu 5%, la lactate cu 8%, la benzină, motorină cu vreo 30%, la materiale de construcție cu 300%, prețul la hrișcă cu vreo 40%, prețul la gaz nici ei, nici Dumnezeu, nu știu cu cât va crește. Ei zic că astea sunt vremuri bune”, a declarat deputatul.

Socialistul a menționat că guvernanții PAS au mințit și pensionarii cărora le-au promis că nu vor avea o pensie mai mică de 2000 de lei. Țîrdea a criticat și intenția puterii de a majora și vârsta de pensionare, astfel ca oamenii să nu mai ajungă să iasă la pensie.

„Vreau să o văd pe Maia Sandu să trăiască ea cu 2000 sau cu 1600 de lei pe lună după ce ai muncit toată viața în kolhoz, în construcții, au fost pedagog, medic și ai salvat mii de vieți, ca la urmă să vină acești ”oameni buni” și să-și bată joc de acest popor și pensionari pe care se ține tot ce vedeți în jur, inclusiv Președinția, Parlamentul, în care stau bandiții galbeni din PAS care până acum erau cu chipiu verde, iar acum și-au schimbat în culoarea galbenă”, a spus Țîrdea.

Deputatul PSRM a amintit că mai mulți membri PAS au participat și la pregătirea furtului miliardului prin votarea mai multor decizii care au permis această fărădelege.

About Author

admin