Trei din patru moldoveni, participanți la un sondaj online, condamnă atacurile lui Andrei Năstase la adresa polițiștilor


Atitudinea arogantă a liderului PPDA faţă de poliţiştii moldoveni este condamnată de cetăţenii Republicii Moldova. 72,56% din respondenţii unui sondaj online, realizat de portalul bloknot-moldova.md, consideră că Andrei Năstase nu are dreptul să jignească oamenii legii şi doar 27,44 la sută susţin că declaraţiile sale sunt justificate.

Amintim că, în cadrul unei conferințe de presă, Andrei Năstase și-a bătut joc de oamenii legii care au decis să oprească circulația pe bulevardul Ștefan cel Mare, unde manifestau simpatizanții săi, iar unii au fost agresivi.

”Polițiștii americani se tăvălesc de râs când îi vad pe ai noștri. Oare voi nu vedeți că este o făcătură de polițiști de proasta speță, sunt jalnici”, a continuat Năstase cu insultele.

Ulterior, sindicatul „Demnitate”, care reprezintă angajaţii din Poliţie, şi-a exprimat regretul faţă de atacurile suburbane ale liderului PPDA, dar și a susținătorilor acestuia.

”Poliţia reprezintă instituţia statului şi conform legislaţiei, nu poate fi sfidată şi abuzată, de asemenea nu sunt acceptate provocări sau instigări la violenţă. Poliţia este apolitică şi apără în strictă conformitate cu legislaţia naţională şi internaţională interesele constituţionale a cetăţenilor Republicii Moldova”, se conține într-un comunicat al sindicatului. ”Sindicatul „Demnitate” solicită, necondiţionat, tratarea poliţiştilor cu respect şi demnitate”, se mai spune în comunicatul citat.

sursa: today.md

About Author

admin