Un bărbat înarmat, reținut în zona de frontieră

Un bărbat a fost documentat pentru aflare ilegală în zona de frontieră cu o armă de vânătoare, fără a deține acte de identitate, dar și permis de portarmă.

Cazul a fost înregistrat la data de 10 septembrie, în jurul orei 13.00, urmare a schimbului de informații și a acțiunilor comune ale angajaților Sectorului Poliției de Frontieră ”Cahul” și Inspectoratului de poliție Cahul.

Astfel, grupul de intervenție a Sectorului, în comun cu un inspector de poliție, au desfășurat mai multe acțiuni de căutare și investigare pe segmentul aflat în gestiune. La scurt timp, pe direcția Pășcani – Vlădești, la aproximativ 4 km de linia de frontieră, a fost depistat un bărbat, care în urma documentării s-a stabilit că este cetățean moldovean în vârstă de 51 de ani, domiciliat în satul Manta, raionul Cahul.
vanatoare
Acesta avea la el o arma de vânătoare de model IJ-27, 11 cartușe de calibrul 12 mm, dar și trei rațe împușcate. Persoana nu a putut prezenta careva documente de identitate sau de aflare în zona de frontieră și nici cele pentru deținerea armei.

Urmare a celor depistate, pentru încălcarea regimului zonei de frontieră bărbatului i-a fost aplicată o amendă în mărime de 10 u.c., după care, acesta, împreună cu tot arsenalul de vânătoare, a fost deferit Inspectoratului de poliție

About Author

admin